O parte a profitului anual obtinut de societate este utilizata pentru constituirea si sporirea rezervelor. Când aceste rezerve ating un anumit nivel, societatea poate decide încorporarea lor în capitalul social emitând noi actiuni care se distribuie gratuit actionarilor.
Majorarea capitalului prin încorporarea de rezerve are loc în cazurile în care pierderile nu depășesc 50% din capital. în caz contrar, creșterea se acoperă din emisiunea de noi acțiuni sau chiar conversia obligațiunilor în acțiuni.
Cresterile de capital prin încorporarea rezervelor nu aduc resurse noi pentru societate, fiind o operatiune fara flux financiar întrucât si pâna la încorporarea în capitalul social întreprinderea dispunea de sumele respective contabilizate la rezerve.