reflecta raportul existent între finantarile pe termen scurt si cele pe termen lung. De cele mai multe ori, întreprinderea nu îsi poate asigura finantarea doar din fonduri proprii ci apeleaza si la finantari externe. Capitalurile permanente (capitalul
propriu + datoriile pe termen mediu si lung) asigura necesarul de mijloace fixe al întreprinderii si o parte a mijloacelor circulante, diferenta fiind acoperita din resursele de trezorerie (credite comerciale si credite bancare pe termen scurt).
Stabilirea structurii financiare este una din cele mai importante decizii financiare ce
trebuie luata în concordanta cu specificul activitatii desfasurate de întreprindere. Astfel, în timp ce finantarea cu capitaluri permanente este mai putin costisitoare, finantarea pe termen asigur a o mai mare flexibilitate si adaptare a volumului activitatii la necesitatile fiecarei perioade. Desi criteriul rentabilitatii este primordial, la stabilirea structurii financiare a unei întreprinderi sunt luati în calcul si alti factori, cum ar fi presiunea actionarilor, a bancilor, politica economic a a statului, conjunctura economica-financiara în general (situatia pietei financiare, oscilatiile ratei dobânzii, devalorizarea monetara etc.).
în ultima instanta, adoptarea unei structuri financiare este determinata de creditor care are în vedere riscurile pe care si le asuma: risc de pierdere de capital, risc de dobânda sau risc de imobilizare a capitalului.